17 septembrie 2014

Informare


MODIFICAREA LEGII nr. 329/2009

      În şedinţa din data de 17.09.2014, Camera Deputaţilor (cameră decizională în cazul acestui  demers legislativ) a adoptat proiectul de lege nr. Plx – 402/2014, prin care se elimină cap. nr. IV din Legea nr. 329/2009. Reamintim că prin dispoziţiile  acestui capitol din actul normativ sus amintit se interzicea cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, pentru pensionarii care aveau pensii mai mari decât salariul mediu brut pe economie.
        Prin urmare, prin eliminarea dispoziţiilor respective, după  promulgarea de către preşedinte şi publicarea în Monitorul Oficial a proiectului de lege adoptat , pensionarii vor putea cumula pensia cu un salariu obţinut în sistemul bugetar fără  condiţii restrictive.
        Nu putem încheia nota de informare fără a sublinia contribuţia pe care a avut-o SCMD în atingerea  acestui obiectiv, urmărit cu interes de o mare parte dintre membrii de sindicat.  
         În acest sens mulţumim tuturor celor care au acţionat, după puterile lor, la obţinerea acestui succes !

 COORDONATORUL  DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col (r) Monica CALOIAN