Au trecut 3 ani de la marea
ridicare la luptă (socială) a Armatei de Rezervă !
Interesant însă este altceva;
marea majoritate a celor pe care îi vedeţi în desfăşurarea impresionantei
manifestaţii din 24 ianuarie 2011 din Timişoara, NU au luat în serios ameninţările
asupra cărora au fost preveniţi la înfiinţarea filialei, în data de 1 martie
2010 ; în sala Cercului Militar din acea zi nu aveai loc să arunci un ac pe
jos, dar la terminarea întrunirii s-au înscris numai 102 membri ! Ceilalţi au
aşteptat mai bine de o jumătate de an să vadă ce se întâmplă, şi au avut ce
vedea în ianuarie următor: pensii diminuate cu peste 60%!
Atunci am ieşit la manifestaţie,
dar nu toţi, unii camarazi de-ai noştri urmărind de pe trotuar scurgerea ameninţătoarei
coloane spre sediul Prefecturii, iar alţii din faţa televizoarelor. Totuşi am
fost mulţi, suficienţi ca să determinăm autorităţile să revină (temporar)
asupra abuzivei măsuri. A fost însă numai un respiro pe care guvernanţii l-au
luat, în vederea găsirii altor modalităţi de a ne deposeda de drepturile
stabilite prin legi de la înfiinţarea statului român modern.
Ce a urmat ştim cu toţii ; din
cauza acţiunilor persuasive de subminare a spiritului de corp, au rupt lupta
mulţi dintre cei care după 24 ianuarie
2011 s-au repezit să ceară sprijinul SCMD.
Motivaţiile la vedere ar fi că
SCMD i-a dezamăgit prin:
-
lipsa de eficienţă a acţiunilor în justiţie (deşi
aceasta s-a datorat exclusiv comenzilor politice care au impus neluarea în
consideraţie a contestaţiilor);
-
scăderea popularităţii
liderilor SCMD de la Centru (reală, datorită şi unor inconsecvenţe,dar mai ales din cauza
propagandei băsiste şi deformatorilor de opinie, care au ştiut să manevreze
atât orgoliile unora sau altora cât şi mentalul celor care nu mai erau dispuşi
să facă „efortul” de a mai milita pentru un scop care, oricum, ar putea fi
atins prin implicarea altora).
Motivul real a fost atingerea
obiectivului de a primi pensia în cuantum apropiat de cel din decembrie 2010
sau chiar (mult) mai mare, precum şi apatia „mioritică” , de a lăsa lucrurile
să se desfăşoare de la sine.
Cât despre desfiinţarea statutului de militar,
respectarea ierahiei, onoarea de om al armelor,
solidaritatea cu cei care au rămas cu pensiile diminuate - mofturi!
În aceste condiţii, Filiala 1
Timişoara a continuat să existe şi prin nucleul tare a celor care nu au
abandonat (şi spre cinstea lor, unii chiar dintre cei cu pensiile mărite), s-a
menţinut ca o prezenţă vie în societatea timişoreană, în condiţiile în care,
datorită distanţei mari faţă de Capitală, participarea la acţiunile organizate
în Bucureşti este greu de realizat.
Voi puncta doar câteva momente,
spre aducere aminte sau informare:
-
7 octombrie 2011, miting de protest în faţa Prefecturii
Timiş cu ocazia Zilei Muncii Decente;
-
30 ianuarie 2012, participarea la mitingul de protest
împotriva Guvernării Băsescu-Boc, în Piaţa Unirii din Timişoara;
-
1 martie 2012, întâlnirea militarilor în
rezervă/retragere la sediul PNL Timiş cu reprezentanţi ai conducerii locale şi
viitori candidaţi la alegeri ai acestui partid de opoziţie, pentru a obţine
sprijinul acestora în cazul schimbării raporturilor de putere la nivel local şi
naţional;
-
22 martie 2012, pichetarea sediului organizaţiei
judeţene Timiş a PDL şi prezentarea protestului „Vrem să ştim...”, în care
ceream socoteală pentru tratamentul înjositor la care erau supuşi cei care
şi-au servit Patria sub Drapel;
-
24 martie 2012, semnarea Acordului de cooperare cu
liderii locali ai USL(PNL,PSD,PC) Timiş, care în schimbul sprijinului nostru
electoral se angajau să ne susţină interesele în faţa conducerii centrale a
alianţei;
-
8 iunie 2012, întâlnirea militarilor în
rezervă/retragere cu ministrul Apărării Naţionale, Gl.lt.(r) Corneliu
Dobriţoiu, la Cercul Militar Timişoara, ocazie cu care i s-au prezentat
acestuia obiectivele SCMD şi i s-a solicitat sprijinul;
-
Mobilizarea exemplară a electoratului propriu pentru a
asigura schimbarea administraţiei timişene la alegerile locale; ca urmare,
pentru prima dată Timişoara are primar liberal;
-
15 iulie 2012, participarea la mitingul USL Timiş din
Piaţa Unirii, la care a fost prezent preşedintele interimar, Crin Antonescu;
-
Mobilizarea membrilor filialei la referendumul pentru
demiterea preşedintelui şi protestul prezentat ca urmare a anulării
rezultatului de către Curtea Constituţională;
-
Stabilirea unei
legături permanente cu candidaţii USL din Timişoara pentru alegerile
generale, în vederea menţinerii interesului acestora pentru susţinerea
obiectivelor militarilor în rezervă/retragere;
-
5 noiembrie 2012, o nouă întâlnire cu candidaţii USL
Timişoara şi ministrul Dobriţoiu, în care a fost reluată necesitatea
îndeplinirii obiectivelor militarilor în rezervă/retragere;
-
27 noiembrie 2012, Adunarea Generală a Filialei, cu
prezenţa a doi candidaţi ai USL Timişoara(Maria Grapini-PC şi Petru Ehegartner-PNL),
cărora li s-a cerut din nou sprijinul pentru urgentarea problemelor noastre
specifice;
-
9 decembrie 2012, mobilizarea membrilor filialei pentru
a participa la vot, în ciuda condiţiilor meteorologice deosebit de grele;
-
20 ianuarie 2013, sesizare adresată noului ministru al
Apărării Naţionale, Mircea Duşa, referitoare la continuarea primirii de decizii
de pensionare în cuantum tot mai mic;
-
Menţinerea legăturii permanente cu parlamentarii USL
din Timişoara, în vederea atenţionării pentru susţinerea obiectivelor noastre.
Ca urmare s-a obţinut adoptarea Legii reparatorii 241/2013 în timp util, pentru
a se evita executarea silită a celor care urmau să înapoieze sume mari de bani
începând din toamnă. Senatorul Ben-Oni Ardelean-PNL ne ţinea la curent în timp
real cu evoluţia discuţiilor din Senat, iar la la întrebarea deputatului PNL Horia Cristian
dacă proiectul de lege e bun, i s-a răspuns - „E urgent !”. Tot astfel s-a
contracarat respingerea în plenul Parlamentului, aşa cum solicita
reprezentantul guvernului, a proiectului de lege care urma să abroge
interzicerea cumulului pensie –salariu, având de data aceasta sprijinul moral
chiar al unui membru al executivului-Doamna Ministru Maria Grapini, care a
recunoscut pertinenţa argumentelor noastre. Această problemă rămâne în
continuare un obiectiv important al SCMD, alături de legea pensiilor militare
de stat;
-
9 ianuarie 2014, reluarea solicitării adresate
comisiilor de apărare din Senat şi Camera Deputaţilor, prin intermediul Domnului
Senator Petru Ehegartner-PNL şi Domnului Deputat Ion Răducanu-UNPR, de a ridica
problema discriminării condiţiilor de muncă pentru cei trecuţi în rezervă
înainte de 1 ianuarie 2011.
La toate
acestea se mai poate adăuga activitatea de organizare şi prezentare în instanţă
a proceselor membrilor filialei, care chiar dacă nu au avut efectul scontat au
demonstrat voinţa pensionarilor militari
de a nu abandona, lucru ce a creat presiune pe sistemul juridic şi a influenţat
decizia de a se reveni la cuantumul pensiilor militare; ori aceste demersuri,
făcute individual, ar fi solicitat un efort bănesc pe care puţini dintre noi
l-ar fi putut suţine.
În continuare
conducerea filialei asigură consultanţă juridică de specialitate tuturor
membrilor care o solicită.
Totodată,
s-au făcut în mod repetat solicitări adresate ministrului Apărării Naţionale în
vederea renunţării la discriminarea la care suntem supuşi, deoarece nu ni se
permite să beneficiem de spaţiu gratuit în clădirile din patrimoniul Armatei,
patrimoniu la a cărui realizare şi întreţinere am contribuit şi noi în timpul
serviciului militar activ; problema rămâne în discuţie, demersurile noastre
continuă.
Am
menţinut un contact permanent şi cu autorităţile locale, delegaţii ale filialei
fiind prezente ca atare la ceremoniile oficiale ocazionate de sărbătorirea
Zilei Naţionale sau a Zilei Armatei în Timişoara, s-au stabilit legături cu Prefectura Timiş, Primăria Timişoara, cu comandantul Garnizoanei Timişoara şi cu
conducerea ANCMRR Timiş, iar presa locală (Ziua de Vest) a prezentat în mod
obiectiv, în repetate rânduri, problemele militarilor în rezervă/retragere în
general, a membrilor filialei SCMD Timişoara în special.
Toate
acestea ne fac să sperăm că noi, cei care activăm în cadrul filialei, merităm
încrederea camarazilor noştri şi ne întăresc convingerea că, perseverând, vom
împiedica producerea unui pericol de moarte pentru spiritul militarilor din
Timişoara: APATIA !
Preşedintele Filialei 1 Timişoara a SCMD
Col(r) Radu AROMÂNESEI